De multe ori nu ne ascultam corpul, fie ca e vorba de lucruri minore sau majore, si ajungem sa neglijam sanatatea personala. De obicei, odata cu apropierea sezonului rece, lucrurile pe care in timpul verii le mai treceam cu vederea incep sa se agraveze. Putem sa ne bucuram insa de iarna, daca stim cum sa ne protejam impotriva frigului si cum sa ne aparam de bolile pe care acesta le aduce.In general, copiii, varstnicii si adultii cu boli cronice sunt cei mai afectati de schimbarile de temperatura. In functie de istoricul medical si de imunitatea organismului, fiecare persoana va face fata diferit bolilor de sezon. Nu este bine nici sa fim excesiv de ingrijorati. De multe ori, tocmai aceasta anxietate permanenta ne face mai mult rau. Fie ne imbracam mult prea gros, fie luam medicamente in exces.In ultimii ani, trecerea de la un anotimp la altul determina schimbari bruste de temperatura iar organismul nostru se adapteaza mai lent acestora. De aceea e recomandat ca in sezonul rece sa consumam mai multe alimente bogate in proteine, fructe, legume, si multe lichide.Gama bolilor agravate de frig este variata, de la afectiuni usoare ale aparatului respirator la acutizari ale bolilor metabolice.
- Raceala, viroza, gripa Sunt cu siguranta cel mai des intalnite odata cu venirea iernii, iar copiii si varstnicii sunt cei mai predispusi. Cel mai bine ar fi bine sa-ti pregatesti organismul inca de pe acum, cu o alimentatie sanatoasa si suplimente alimentare adecvate si bogate in vitamina C.
- Dureri de cap Iarna, mai mult ca oricand, durerile de cap se intensifica. Schimbarile bruste de temperatura influenteaza direct aparitia cefaleei, insa ea poate fi si consecinta altor cauze precum afectiunile din sfera ORL sau problemele coloanei cervicale.
- Reumatism Iarna durerile articulare se intensifica, mai ales in cazul persoanelor cu reumatism.
- Bronsita cronica sau astm Persoanele care sufera de bronsita cronica sau de astm bronsic se pot simti mai rau atunci cand temperaturile sunt scazute. Vremea foarte rece poate ingreuna respiratia, deoarece bronhiile pulmonare se contracta la frig.
- Cuperoza Cuperoza este o afectiune dermatologica ce se manifesta prin inrosirea puternica a pielii din zona obrajilor consecutiv unei vasodilatatii excesive la acest nivel. Iarna fata este expusa la frig iar trecerile bruste de la temperaturile scazute de afara la cele ridicate din casa sau din mijloacele de transport pot duce la agravarea acestei afectiuni . Pe de alta parte, actiunea razelor solare este cel putin la fel de putenica iarna, iar protectia pielii este absolut necesara.
- Infectii urinare Principalele semne ale infectiilor urinare sunt mictiunile frecvente asociate cu usturimi sau cu durere. Medicii spun ca temperaturile scazute joaca un rol important in reaparitia acestei afectiuni. In sezonul rece, trebuie sa avem grija sa ne imbracam gros, cu haine care sa coboare sub nivelul taliei pentru a evita agravarea problemelor.
- Laringita, sinuzita, otita, amigdalita Afectiunile din sfera ORL se manifesta cu precadere in sezonul rece, cand variatiile de temperatura si umezeala sunt des intalnite.
- Depresie Vremea mai putin placuta de afara si perioadele mai lungi de peste zi fara soare, le cauzeaza multora dintre noi stari de tristete si senzatii ciudate. In anumite cazuri pot chiar sa apara insomnii sau, dimpotriva, senzatia tot mai puternica de oboseala. Chiar si in aceasta perioada organismul are nevoie de miscare in aer liber, pentru a se incarca de energie.
- Afectiuni ale coloanei vertebrale (lombosciatica, hernie de disc, spondiloza, scolioza, discopatie). Frigul intensifica durerile provocate de anumite afectiuni ale coloanei vertebrale. Este indicat, daca aveti probleme de coloana, sa va protejati foarte bine spatele de aerul rece. Anumite afectiuni pot provoca limitarea mobilitatii coloanei vertebrale, amorteli la nivelul membrelor, lipsa coordonarii sau dificultati la mers. De multe ori insa, cauza durerilor de spate este una musculara si atunci, o perioada de repaus cu cateva exercitii de mobilizare sau kinetotarapia sunt cele mai indicate. Durerile de spate pot fi prevenite sau ameliorate facand mai multa miscare, creand un tonus bun pentru musculatura spatelui si a abdomenului. Ridicati-va de pe scaun atunci cand sunteti la birou la fiecare jumatate de ora pentru cateva minute.